Prin istorii orale şi naraţiuni autobiografice, relevăm poveşti personale în scopul de a recupera demnitatea celor pe care naziştii şi colaboratorii lor entuziaşti au încercat să-i elimine şi să-i şteargă din istorie, prin muncă forţată şi ucideri în masă organizate la scară industrială.

Abordarea noastră multidisciplinară include expoziţii de artă, proiecţii de filme, performance, cercetare, dezbateri şi înregistrări ale unora dintre ultimele/ii supravieţuitoare/tori. Astfel, readucem în prezent nu numai memoria celor care au pierit, ci şi contribuţiile lor – ceea ce ne-au lăsat ca moştenire culturală – combătând în felul acesta false concepţii despre identitatea naţională.
Evenimentele pe care anul acesta le organizăm în cinci oraşe (Bucureşti, Oradea/Nagyvarad, Cluj/Koloszvar, Iaşi şi Chişinău/Kishinev), la date care corespund cu datele deportărilor sau pogromurilor din anii ’40, au fost create astfel încât să reflecte istorii locale, să dezvăluie întâmplări specifice fiecărei regiuni şi să analizeze impactul diferitelor legi şi politici rasiste asupra vieţii comunităţilor afectate. Expunem şi performăm lucrări artistice şi materiale culturale produse de către victimele sau supravieţuitorii Holocaustului care au trăit în aceste oraşele – persoane cărora li s-a acordat puţină recunoaştere până azi sau au fost chiar complet ignorate de istoria oficială.

În Oradea şi Cluj – ambele oraşe situate în Transilvania de Nord, care a fost sub controlul guvernului ungar din 1940 până la sfârşitul războiului – vom explora istoriile deportărilor devastatoare din mai 1944 către Auschwitz şi alte lagăre de concentrare, unde majoritatea populaţiei evreieşti a regiunii a fost anihilată. Expoziţia de pictură cu lucrări aparţinând grupului de artişti evrei din Oradea, precum Alex Leon, Tibor Erno, Paul Fux, Joszef Biro, Jozef Klein, Erno Grunbaum şi Moric Barat – majoritatea ucişi la Auschwitz – relevă contribuţia pe care ei au adus-o Modernismului. Recitalul de poezii de Magdalena Klein, care s-a sinucis la doi ani după eliberare, şi lectura din jurnalul Evei Heyman, o fetiţă de 13 ani ucisă la Auschwitz, readuc scrierile lor la viaţă. Vom explora acest trecut uitat prin numeroase alte evenimente, spectacole şi lucrări de artă contemporană.

În Cluj, analizăm istoriile legate de „trenul lui Kasztner”, prin materialele filmate de Istvan Fisher (într-o expoziţie al cărei curator este Miklos Szilard), o discuţie cu Ladislaus Loeb, unul dintre supravieţuitorii acestui tren, şi o serie de documente şi mărturii ale altor supravieţuitori. Alături de alte proiecte şi lucrări de artă contemporană ce tratează ghetoizarea, deportarea şi dispariţia populaţiei evreieşti a oraşului, prezentăm de asemenea o readaptare a unui proiect de cercetare de mare anvergură iniţiat de Casa Tranzit, „Disparuti din 1944” [Missing Since 1944].

Asocierea cu parteneri locali este centrală în viziunea proiectului nostru, care are ca ţel dezvoltarea unei reţele transnaţionale de asociaţii şi artişti dedicaţi luptei împotriva uitării şi uniţi în dorinţa de a scoate la lumină capitolele întunecate din istoria fiecărui oraş participant, înglobând în acest fel dimensiunile cultural-progresiste ale conceptului de „colaborare”.

În aceste vremuri în care extremismul și naționalismul de dreapta amenință din nou să divizeze Europa, iar negaţionismul, antisemitismul şi rasismul sunt iarași promovate de politicieni de pretutindeni în scopul de a câştiga suportul maselor şi puterea, ne revine nouă responsabilitatea, a doua şi a treia generaţie de după Holocaust să combatem aceste tendinţe şi propaganda revizionistă – cu ajutorul acelor mărturii ale experienţelor trăite şi micro-istorii care ne avertizează că trebuie să prevenim alunecarea în trecut.

Pentru că generaţia care a trăit acele vremuri va dispărea curând, este rolul nostru să ne asigurăm că istoriile lor nu vor fi date uitării, urmele existenţei lor nu vor fi şterse, iar memoria noastră colectivă va rămâne vie. Numai învăţând din trecut vom putea construi un viitor pe care să-l împărtăşim cu toţii.